sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Eee... Hai sa fim seriosi!


Fiindca plata pacatului este moartea: Dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 6:23

Cam asa ii auzi pe cei mai multi atunci cand e vorba de pacat!
As incepe, cu a arata cum a reusit Diavolul sa-l insele pe om, pana si atunci cand e vorba de pacat; nu ati auzit vorbe de genul: "Pacat ca a prins-o barbatul cu X... daca mai intarzia un minut...!", "Pacat ca a aparut politia, tocmai cand sa se faca nevazuti cu marfa" si exemplele pot continua cu duiumul!
De prea multe ori, oamenii trateaza pacatul ca fiind ceva insignifiant! Il trateaza ca fiind ceva normal (intr-un fel asa si este) in viata lor nestiind (sau daca stiu, il desconsidera) ca pacatul nici mult nici mai putin inseamna neascultare de Dumnezeu! Mai exact si mai explicit spus, pacatul inseamna: a gandi, a vorbi, a face lucruri care nu sunt dupa voia lui Dumnezeu. Voie, pe care o gasim in Sfanta Scriptura!
Pacatul s-a nascut in sanul Diavolului, atunci cand a vrut sa fie asemeni lui Dumnezeu, ridicandu-se impotriva Lui cu o treime din ostirea ingerilor. Pacatul s-a insinuat in viata omului, cand acesta a plecat urechea la indemnul Sarpelui si a ascultat de el, in loc sa asculte de Domnul Dumnezeu, care i-a spus, cat se poate de categoric, sa nu ia din pomul cunostintei binelui si raului....
Pacatul este intretinut de diavol, lume si propria noastra fire pamanteasca! Ne nastem in pacat si asta se vede cat se poate de clar la copii nostrii. Sunt sigur ca v-ati distrat, avand un copil foarte mic, care jucandu-se cu cheia de la masina si spundu-i sa vi-o dea, il vedeati cum va intinde cheia, dar cand voiati sa i-o luati, isi ....tragea mana! Da, da, ta amagea pur si simplu! Da... se juca cu tine...mintindu-te! Nu stia sa spuna "mama" "tata" dar stia deja sa minta! Fara sa-l invete cineva! Cati dintre noi nu ne-am distrat cand un copil foarte mic folosea cuvinte porcoase? Cati dintre noi nu am auzit pe tatal spunandu-i copilului de 3 ani: "ia cum il injuri tu pe Gica?" Cati dintr-e parinti nu le-au spus copiilor, sa transmita vecinului (care venea la usa lor), ca nu sunt acasa, cand ei de fapt erau?
Ne este mult mai la indemana sa facem raul (sa pacatuim) decat binele: ca sa faci un rau imens ai nevoie doar de un bat de chibrit, pe cand ca sa faci binele...Gandeste-te, reusesti sa faci o casa cu un bat de chibrit? Doar scrum....Am ajuns sa fim deranjati daca ni se atrage atentia ca nu e bine ce facem (atunci cand nu facem bine, ce facem). Ba chiar devenim violenti, in vorbe si-n fapte...ne este mai usor sa jignim decat sa spunem o vorba buna sau sa nu ne cerem scuze pt. un lucru pe care l-am facut gresit...Si astea sunt, zicem noi, "lucruri banale"! 'Prea faci caz!" "Ei esti si tu exagerat: i-am dat o palma nevestei, mare lucru...eram baut...m-a enervat... nu-i mai tacea gura aia odata...". De fapt, acestea fiind pacate.... Pacate despre care in Sf. Scriptura ni se spune cat se poate de clar, ca exista o plata... una cumplita: MOARTEA! (Romani 6:23 a)
Trebuie sa intelegem ca Domnul Dumnezeu sufera cand noi pacatuim! Nu-L putem cumpara sau mitui prin faptele noastre bune! Nu putem pune intr-un cantar imaginar faptele noastre bune si faptele noastre rele si sa tragem linia spunand ca avem mai multe bune, decat rele!
Unii nu se simt bine daca nu jignesc, altii nu se simt bine daca nu-si bat nevestele, altii, daca nu le-au avut la pat, pe X, Y, Z, (ba mai si laudandu-se prietenilor ), etc.
Un pacat atrage dupa sine altul! Ca sa scapam de acest flagel care ne macina sufletele si ni le tine in intuneric, trebuie sa ne intoarcem cu fata spre Domnul Dumnezeu ajutati de Duhul Sfant prin Fiul Sau! Pentru ca daca plata pacatului este moartea, darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23 b) Cu dragoste, un mantuit al lui Hristos, Marius!

Niciun comentariu: