vineri, 28 ianuarie 2011

Alege...viata!

Iau azi cerul si pamantul martori impotriva voastra ca ti-am pus inainte viata si moartea, binecuvantarea si blestemul. Alege viata, ca sa traiesti, tu si samanta ta.
Deuteronom 30:19


Este sfatul pe care nu-l dau eu, ci il da Domnul Dumnezeu in Sfanta Scriptura, omului, dupa ce omul avand viata (si inca ce viata) a ales neascultarea intrand in (vai!) posesia mortii! Domnul, cu toate ca putea sa-l lase pierdut pe om pentru totdeauna, a decis sa-i mai acorde o sansa, in persoana Fiului Sau, Domnul Isus Hristos!
Si uite-asa, si eu si tu, putem fi reabilitati! Putem fi recuperati din pierzarea vesnica, punandu-ne increderea, in Cel ce a murit pentru pacatele noastre, pentru a avea viata! Dar asa cum am aratat, reabilitarea nu se face in mod automat ci trebuie sa se faca exact in acelas mod in care s-a ales moartea. Omul a decis sa aleaga in mod constient moartea, asa ca tot in mod constient trebuie sa aleaga viata. Nimeni, nu poate decide pentru celalalt, atunci cand e vorba de viata vesnica! (vezi Ioan 1:12-13) 
Ceea ce este putin socant, este ca si dupa ce Domnul Isus a venit si S-a oferit ca singura solutie pentru recuperarea omului din ghearele Diavolului, omul sa aleaga moartea, prin respingerea Lui! In Evanghelia dupa Matei 27:15-25, gasim un astfel de moment cand oamenii au ales intre un criminal si l-am numit aici pe Baraba (care merita pe deplin pedeapsa cu moartea) si Domnul Isus (care nu a gresit cu abolut nimic). Va voi arata cateva situatii cand omul poate continua sa respinga viata. Este cat se poate de clar, ca nu poti sa ai motivatii contrare vietii si sa alegi totusi viata! Deci, cu certitudine vei respinge viata cand: 
1. Pizma iti motiveaza actiunile. Orice actiuni ai face daca la baza au pizma, sa nu te astepti decat la: 
- anularea oricarei judecati drepte
- alegeri profund viciate
- alegerea raului, oricat de grav este acesta
2. Judeci dupa interese meschine. Meschinaria te impiedica: 
- sa mai iei in considerare sfaturile chiar si ale celei mai dragi persoane. Nevasta lui Pilat l-a rugat sa nu-si murdareasca mainile cu sangele nevinovat al Mantuitorului. 
- sa vezi cum neprihanirea este calcata in picioare, este complet terfelita.
- sa mai fi sensibil la suferinta
3. Judeci dupa zarva  si nu dupa nevinovatie! Apropo de zarva: Diavolul este un expert in a tine totul in nebuloasa, in mocirla, in ape tulburi, unde nu poti sa vezi nimic: Nu poti sa vezi nici diamantul de pe fundul apei, adica binecuvantarea pe care o poti gasi, dar nici ciobul care te poate rani foarte urat, de ce nu, chiar mortal... In zarva, in mocirla, mai degraba iti scapa diamantul si este cat se poate de probabil sa ai de-a face cu ciobul. Ba chiar Diavolul va avea grija ca sa te faca sa vezi ciobul ca fiind diamantul, asa ca poti sa te ranesti atat de usor. Pentru a beneficia de claritate, de limpezime ai nevoie de Duhul Sfant in viata ta. Asa ca, atunci cand judeci dupa zarva (tulburare) si nu dupa nevinovatie:
- alegi moartea in detrimentul vietii
- Il respingi pe Isus
- degeaba te declari nevinovat, asta nu-ti ajuta la nimic
- alegi blestemul in detrimentul binecuvantarii.
Se merita? Gandeste-te iubit cititor! Alegerea iti apartine in totalitate! Cu dragoste, un mantuit al lui Hristos, Marius! 

Niciun comentariu: