Si ne iarta, precum si noi... III

Atunci Ti-am marturisit pacatul meu, si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: "Imi voi marturisi Domnului faradelegile!"Si Tu ai iertat vina pacatului meu.
Psalmul 32:5


Cu un timp in urma, am postat legat de iertare si am amintit de o situatie a unei tinere care si-a imbolnavit intregul trup, prin otravirea sangelui! Ceea ce era cu mult mai bolnav, bineinteles ca era sufletul ei. 
As dori sa amintesc de situatia mea: Toata viata mea probabil, ca am fost un tip care a trait in neiertare. Cu proxima ocazie voi dezvolta aceasta idee mai precis atunci cand voi detalia cum a lucrat Domnul in viata mea, pe tot parcursul vietii mele, de pana acum! Asta cand va voi Domnul, bineinteles! Deci: 
Aveam 17 ani... terminasem bacalaureatul si in mod normal, ar fi trebuit sa fiu fericit, dar nu a fost asa...Ura mea era intr-un mod deosebit impotriva mamei mele...Mi-am otravit organismul pt. ca l-am "hranit" cu neiertare + ura, bineinteles... si am facut apendicita acuta cu peritonita perforata, fara ca sa am absolut nimic, pana cu 3 zile inainte de operatie (oricum nu am avut nici macar o intepatura, sau un deranj cat de mic, pana in acel moment): intr-o sambata dupa-amiaza pe la orele 17.00 m-au apucat durerile si undeva, martea, pe la amiaza (maxim ora 13.00),  deja am fost operat de urgenta, cu toate ca aveam temperatura! De fapt, in chiar momentul cand doctorul a pus bisturiul la locul cu pricina, infectia a izbucnit in afara (probabil ca, cu cateva zeci de secunde mai tarziu, interventia, si infectia s-ar fi dus in sange). Dupa ce s-a terminat toata treaba, la prima vizita, doctorul mi-a spus: "Daca veneai cu o saptamana mai devreme, in maxim 10 zile ai fi plecat acasa"! Mai tarziu am inteles ca practic, doctorul imi spunea ca... am ajuns la limita! Mana buna a lui Dumnezeu! Toate astea pt. ca am trait in neiertare + ura! M-a iertat, pentru ca nu stiam ce fac! Si daca suntem sinceri, Domnul a iertat, pe multi, chiar cand acestia au stiut foarte bine, ce fac! 
Ca si la acea tanara, de fapt ca si la toti ceilalti, problema mea a fost una sufleteasca! Sufletul meu era tinut de Diavol, in acea stare pentru ca sa ma piarda! Diavolul, nu are dreptul de a cunoaste viitorul, dar Scriptura o stie: asa ca stia, ca eu, ca de fapt orice om, avem o sansa din partea Domnului de a ne intoarce la El pentru a ne fi  iertate pacatele si de a ne petrece vesnicia cu El. Domnul Isus ne-a iertat mai dinainte, noua ramanandu-ne doar de a intra in aceasta iertare pregatita si parafata de El la Golgota! Cu dragoste, un mantuit al lui Hristos, Marius!

Si ne iarta, precum si noi...

Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc, va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre.

Matei 6:14-15

In fiecare zi, intr-un fel sau altul, omul este supus acestui exercitiu (cel mai greu exercitiu, as spune)... ori din perspectiva celui ce-ar trebui sa-si ceara iertare, ori din perspectiva celui ce ar trebui sa ierte.

Ceea ce cred, ca ne impiedica sa fim cu mult mai liberi in a ierta si a ne cere iertare, este ca nu constientizam si mai profund iertarea Domnului, singurul de altfel care nu poate fi in ambele situatii (de a ierta si a fi iertat) si e atat de bine! Avem nu doar etalonul la care sa ne raportam ci avem harul de a nu derapa in neiertare. Suntem adusi cu picioarele pe pamant, ori de cate ori suntem ispititi sa nu iertam sau sa venim cu o iertare vopsita! Trebuie sa intelegem ca Domnul ne cunoaste atunci cand iertam cu adevarat si cand nu. Daca Il credem pe Domnul ca intr-adevar ne cunoaste si ca nimic nu putem ascunde de El, ar trebui sa credem si ca respingem iertarea Lui ori de cate ori nu iertam! Oare realizam ca ne punem noi insine capcane? Suntem prinsi in propriile noastre neiertari! Sufletele noastre cel mai hartuite sunt de aceasta stare de neiertare. Suntem disperati de a fi iertati de catre Domnul Dumnezeu, dar suntem atat de impietriti, atunci cand trebuie sa iertam! Asta la modul constient, pentru ca practic se intampla un lucru ciudat: omul atunci cand intra in aceasta spirala a neiertatrii, fara sa-si dea seama nu mai este constient de iertarea pe care o doreste din partea Domnului. In strafundul fiintei lui, spune: indiferent de pret, nu pot sa-l iert pe X sau pe Y. Altfel nu ne-am intalni cu situatiile, in care azi, spun ca l-am iertat pe X si maine, ma trezesc ca am o reactie de repulsie, de ocolit, de trecut strada, atunci cand il vad pe cel, pe care spun ca l-am iertat!

Cum stai frate/sora cu iertarea? Cu iertarea profunda? Mare grija, s-ar putea sa fi intr-o stare de neiertare! Numai pentru ca ai spus cu gura, ca ai iertat, asta nu te duce in Cer! Traiesti intr-o minciuna si cel ce traieste in minciuna, degeaba spune ca traieste in Adevar!

Pentru tine prieten drag care inca nu te-ai impacat cu Domnul ar trebui sa intelegi ca pacatul tau nu doar ca L-a jignit, ci L-a ranit adanc, in dumnezeiasca Sa Fiinta... Poate ca tu nu crezi in El dar asta nu inseamna ca nu vei da socoteala. Dar daca, crezi, musai trebuie sa te pocaiesti. Cere-ti iertare pentru viata ta si cheama-L pe Domnul Isus in inima ta, ca Domn si Mantuitor, aceasta iertare fiind, cea mai pretioasa iertare pe care o poti primi vreodata! Nu rata aceasta sansa de a fi iertat! S-ar putea sa fie singurul moment din viata ta, cand poti sa faci acest gest! Cu dragoste, un mantuit al lui Hristos, Marius!