Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc, va va ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre.Matei 6:14-15
In fiecare zi, intr-un fel sau altul, omul este supus acestui exercitiu (cel mai greu exercitiu, as spune)... ori din perspectiva celui ce-ar trebui sa-si ceara iertare, ori din perspectiva celui ce ar trebui sa ierte.
Ceea ce cred, ca ne impiedica sa fim cu mult mai liberi in a ierta si a ne cere iertare, este ca nu constientizam si mai profund iertarea Domnului, singurul de altfel care nu poate fi in ambele situatii (de a ierta si a fi iertat) si e atat de bine! Avem nu doar etalonul la care sa ne raportam ci avem harul de a nu derapa in neiertare. Suntem adusi cu picioarele pe pamant, ori de cate ori suntem ispititi sa nu iertam sau sa venim cu o iertare vopsita! Trebuie sa intelegem ca Domnul ne cunoaste atunci cand iertam cu adevarat si cand nu. Daca Il credem pe Domnul ca intr-adevar ne cunoaste si ca nimic nu putem ascunde de El, ar trebui sa credem si ca respingem iertarea Lui ori de cate ori nu iertam! Oare realizam ca ne punem noi insine capcane? Suntem prinsi in propriile noastre neiertari! Sufletele noastre cel mai hartuite sunt de aceasta stare de neiertare. Suntem disperati de a fi iertati de catre Domnul Dumnezeu, dar suntem atat de impietriti, atunci cand trebuie sa iertam! Asta la modul constient, pentru ca practic se intampla un lucru ciudat: omul atunci cand intra in aceasta spirala a neiertatrii, fara sa-si dea seama nu mai este constient de iertarea pe care o doreste din partea Domnului. In strafundul fiintei lui, spune: indiferent de pret, nu pot sa-l iert pe X sau pe Y. Altfel nu ne-am intalni cu situatiile, in care azi, spun ca l-am iertat pe X si maine, ma trezesc ca am o reactie de repulsie, de ocolit, de trecut strada, atunci cand il vad pe cel, pe care spun ca l-am iertat!
Cum stai frate/sora cu iertarea? Cu iertarea profunda? Mare grija, s-ar putea sa fi intr-o stare de neiertare! Numai pentru ca ai spus cu gura, ca ai iertat, asta nu te duce in Cer! Traiesti intr-o minciuna si cel ce traieste in minciuna, degeaba spune ca traieste in Adevar!
Pentru tine prieten drag care inca nu te-ai impacat cu Domnul ar trebui sa intelegi ca pacatul tau nu doar ca L-a jignit, ci L-a ranit adanc, in dumnezeiasca Sa Fiinta... Poate ca tu nu crezi in El dar asta nu inseamna ca nu vei da socoteala. Dar daca, crezi, musai trebuie sa te pocaiesti. Cere-ti iertare pentru viata ta si cheama-L pe Domnul Isus in inima ta, ca Domn si Mantuitor, aceasta iertare fiind, cea mai pretioasa iertare pe care o poti primi vreodata! Nu rata aceasta sansa de a fi iertat! S-ar putea sa fie singurul moment din viata ta, cand poti sa faci acest gest! Cu dragoste, un mantuit al lui Hristos, Marius!
