POVESTE DE CRACIUN

"Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!" Matei 5:7
O sa vedeti de ce am postat acest pasaj din Sf. Scriptura:
Sper sa va placa, si nu numai atat...: Iată numai o-ntâmplare, Petrecută-ntr-un cătun Într-o sfântă duminică, Foarte-aproape de Crăciun. V-o propun spre ascultare, Să alegeţi ce e bun… Cu Sfânta Scriptură-n mână, În biserica din sat, Predica zelos un preot Cu duh sfânt şi devotat, Despre văduva sărmană Care, printre cei avuţi, A adus şi ea la templu Cei din urmă doi bănuţi Fraţii mei, Mulţi au dat argint şi aur! Văduva, prin bunătate, A adus un sfânt tezaur… Dacă dai şi dai din milă Unui om flămând, stingher, Un bănuţ din sărăcie E cât o comoară-n cer! Şi când rupi în două pâinea Pentru-n frate credincios, Tu să ştii că cel ce-ţi spune “Mulţumesc!” e chiar Hristos! Astfel a vorbit păstorul Şi-au răspuns cu toţi “Amin!” Dar mai din adânc răspunse Un biet suflet de creştin. Şi pornind el către casă, Se gândea, făcând paşi iuţi, Doar la văduva sărmană Care-a dat cei doi bănuţi… Şi îşi tot strângea întruna Vechitura de cojoc… Doamne, ea a dat ce-avea în pungă, Eu nici pungă n-am deloc!... Era tot ca şi-acuma, viforniţă grozavă, Troianul de zăpadă se ridica în slavă! Creştinul nostru abia înainta Şi era singur precum cucii, Iar vântul şuiera prin codri Cum şuierau cândva haiducii. Ce vreme rea, nepoate, Hu,huu, cum urlă vântul! Zăpada te orbeşte Şi-ţi sapă-n drum mormântul… De ce nu te îmbraci mai gros?! Păi, n-am altceva Mai gros şi mai frumos, Afară de cojocu-acesta ros!... …Dar, ce-i drept, am sănătate, Am picioare, grai şi poate De voi plânge la vreo uşă Ori voi bate la vreun geam, Nu cred că e cu putinţă Ca să nu-ntâlnească milă O biată vietate Ca mine de umilă… Ei au bani,eu am credinţă Şi-astfel Domnul, care-i bun, Va-ngriji ca şi sărmanii Să se-mbrace de Crăciun!... Şi a doua zi se duse La băcanul cel fălos, Ce-n biserică, adesea, Se-nchina către Hristos. Cu faţa biciuită de viforul vrăjmaş, Cu astfel de nădejde intră el în oraş. Cum către Crăciun se-ntâmplă, Prăvălia era plină Şi printre clienţi creştinul Către vânzător se-nclină… Domnul să vă aibă-n pază! Iată ce voiam să spun: Daţi şi pentru cei în lipsă O hăinuţă de Crăciun? Altă treabă n-ai, măi frate?! Eu am timp de dăruit? Dar iertaţi-mi îndrăzneala… Zise omul, umilit Şi ieşind îşi zise-n sine: Timpu-i scurt la negustori… O să-ncerc eu încă-odată Mâine-n revărsat de zori. Şi în zori, când prăvălia Se vedea aproape goală, El intră, dădu bineţe Şi cu vocea lui domoală începu: Acum sigur nu sunteţi Grăbit ca ieri, Pentru că, sărman, vin iarăşi, Ca să daţi după puteri. Ce sărman?! Ia, te rog să ieşi afară! Cine n-are să se-mbrace, Să muncească, nu să ceară! Da, e trist să n-ai o haină, Să trăieşti mai mult din milă, Umilit de-orice pomană! Şi decât aşa, prin viaţă Ca un cerşetor să treci, Iaca, eu acum te sfătui: Mai bine să te îneci! Omul iar se-ntoarse-acasă, Plin de gânduri… Nu se poate să nu aibă Mugur mic de bunătate… N-am văzut eu cum se roagă… O, dar nu mai pot de frig… Dar aici, în prăvălie, Gândul lui e la câştig. A! Ia stai să-ncerc mai bine Să mă duc cînd stau la masă. Între-ai săi, poate-acel mugur E o floare luminoasă… Mă voi duce cu credinţă Şi-astfel,Domnul care-i bun Va-ngriji ca şi sărmanii Să se-mbrace de Crăciun. Iar a doua zi, când veseli Toţi ai casei, la băcan Ospătau cu masa plină În belşug de bogătan, Lăudând tortul cel straşnic Şi al vinului bun gust, Cine le răsare-n uşă? Chiar creştinul din ajun! Când îl vede iar în uşă Negustorul, ca trăznit, S-a făcut negru la faţă Şi din scaun a sărit; Îmbrânceşte-l jos pe scară! Pune mâna pe-un răzlog! Na pomană!Na pomană! Croieşte-l peste cojoc! Iar sărmanul, prin zăpadă Îsi zicea, strângând din coate: Cam doi bani cred că ar face Vânătăile din spate… Si când se opri băcanul, Omul se sculă de jos Şi cu plecăciune zise: Eu vă mulţumesc frumos! Pentru mine-atât mi-ajunge, Dar să nu vă supăraţi, Spuneţi-mi acuma,totuşi Pentru cei săraci ce daţi!? Când a auzit băcanul, A încremenit pe loc, Parcă l-a străpuns deodată Dumnezeu din cer cu foc Vai, eu sunt un om smintit! Am lovit un sfânt, un înger, Chiar pe Hristos l-am lovit! Frate, iartă-mi nebunia, Vino-n casa mea acum Şi-o să-mi îndreptez de astăzi Paşii pe-al credinţei drum! Poate nu a dat atâta Cât a dăruit Zaheu, Dar a dat cu voie bună, Cum i-e drag lui Dumnezeu. Iar a doua zi, creştinul Vesel a pornit cu bine, După alţi Zahei prin viscol, Rostind astfel către sine: Ei au bani, eu am credinţă Şi-astfel Domnul,care-i bun, Va-ngriji ca şi sărmanii Să se-mbrace de Crăciun! Cu dragoste un mantuit prin har, Marius